Ipostaze ale iubirii in poezia modernista
Posted by Alexandra Tulbure | Posted in | Posted on 01:13
0
 |
| Imagine luată de pe... |
Cei care au nuantat poezia iubirii, surprinzand toate aspectele ei au fost pentru prima data poetii romantici, visatori si cautatori ai absolutului in plan sentimental, astfel numind iubirea ca un sentiment intemeietor, ca un mit fundamental al poeziei de orice fel.
Daca clasicii aveau ca model cuplul Adam-Eva, imaginand cuplul uman intr-o concordanta si o simbioza perfecta cu ritmurile lumii si ale universului, romanticii asociau iubirea cu eternitatea universului sau vivacitatea naturii.
Insa un nou curent, sub numele de modernism, avea sa dea peste cap toate ideile, teoriile si conceptele, atat a clasicilor cat si a scriitorilor romantici.
Reprezentantii acestui curent inovator vedeau lumea si in special iubirea intr-un sens total neintalnit pana atunci, asociind dragostea cu moartea. Pentru ei iubiea nu mai este proiectata in absolut ci este traita ca un sentiment bolnavicios, maladiv si condamnat esecului. Un alt aspect inovativ consta in faptul ca iubirea nu mai este prezentata in concordanta cu o natura complice, ocrotitoare ci ca un gol existential, mai mult grotesc decat linistitor.
Se remarca astfel ca marii scriitori ai literaturii au abordat tema iubirii din diferite unghiuri cu rezultate de o imensa importanta pentru literatura autohtona. Faptul ca iubirea i-a atras dintotdeauna pe autorii unor opere de mare sau mica amploare este natural, caci iubirea este poate cea mai vasta sursa de inspiratie prin faptul ca este o experienta unica pentru fiecare in parte si poate fi privita sub nenumarate aspecte.
In literatura noastra, prin modernism se inceteaza redarea unui specific national, incepand sa se dea expresie sufletului uman universal, prin urmare atat literatura romana modernista, deci si poezia, vizeaza cu predilectie sensul estetic prin innoirea limbajului si intelectualitatea emotiei, trecand de la o era la alta lasand in urma ,,arta,, imitatiei descoperind imaginatia.
Unul dintre cei care au lasat frau liber imagnatiei, este totodata si unul dintre preferatii mei deoarece transpune pe hartie drama si golul existential si a carui poetica isi devanseaza epoca prin insusi modernitatea ei fulgeratoare. George Bacovia isi scrie versurile reprezentative inainte ca conceptul de modernism sa existe si in spatiul nostru asa-zis literar, apartinand cronologic de prima varsta a modernismului romanesc si combatand astfel ciclul lent a aderarii la un public, pe atunci nu prea contemporan ci mai degraba mult prea traditional. Ca expresie si sensibilitate insa, poezia bacoviana este o deplina ilustrare a acestui curent in lirica romaneasca.
Lumea bacoviana, perceputa halucinant si intens, este defapt o proiectie a singuratatii fiintei pe fundal cosmic, a degradarii si a golului, totul avand o expresie crispata iar in fundal auzindu-se doar un tipat inuman.
Traind intr-o astfel de lume, Bacovia acorda si iubirii un sens diferit fata de lirica romantica.Aici, femeia constituie un refugiu, casa ei reprezinta un loc de adapost, compasiune si ocrotire, un loc unde asprimile bolii si a mizeriei umane sunt aliniate cu forme elementare de atentie.In aceeasi masura, fata de romantici, ea este vazuta de cele mai multe ori maladiva, fecioaele sunt pale, atinse de tuberculoza.
Un alt reprezentant al erei moderne in literatura romana este si Lucian Blaga, care gaseste iubirea ca o cale de descifrare a tainelor si misterelor lumii gasindu-i un sens denotativ. In femeia iubita, ca is in propria individualitate, poetul descopera magia simplitatii, mereu amintind de zilele de inceput. Femeia in ipostaza de iubita, incarneaza, asadar, ceva din energia si vitalitatea Universului, energi ce I se reveleaza in primul rand prin sentimentul iubirii.Iubirea apare in aces caz ca moment al unui fel de iluminare launtrica. Astfel, Blaga cuprinde focurile iubirii pe boltiile poeziei sale, astfel ca acesta fumega asemeni unor fumuri de jertfa.
Femeia este ridicata la rang de divinitate, aceasta aparand ca fiind una dintre cele mai mari taine ale existentei, dragostea fiind rupta din randul celor sacre.
Iubirea este un sentiment protector, precum spune si Arghezi, care in cazul sau este dus pana la extazul familiar, o necontenita chemare a iubitei, amanand intalnirea pentru a prelungi fericirea de care se simte cuprins.
Iubirea este starea superioarade a ingemanarii celor ce se iubesc, iubirea avand puterea de a schimba sensul existentei indragostitilor, iar pentru Arghezi termenul de iubita-sotie vine cu sensul de stapana a universului casnic, iubirea pentru el fiind implinita in cadrul naturii vegetale si animale, in toata bogatia si splendoarea ei.
Motto: Iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare, nu este invidioasă, iubirea nu se laudă, nu se mândreşte. Ea nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ţine cont de rău. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură. Iubirea nu încetează niciodată" (13,4-8). ,,Apostolul Paul,,
Comments (0)
Trimiteți un comentariu