SLĂVIT E TITLUL...

Posted by Alexandra Tulbure | Posted in | Posted on 13:12

0

Imagine luată de pe...
După cum susţinea şi marele poet dobrogean, Alexandu Vlahuţă, într-una dintre poeziile sale contemplate în volumul “Poezii”, titlul este alarma.

La titlu să iai seama: sonor, bombastic, vag,
Şi cu cineva macabru – să ne-nfiori din prag.
Căci titlul e alarma. Ca-n trâmbiţă să-l suni:
“O inimă în flăcări”, “La casa de nebuni”,
“În criptă”, “Flori de sânge”... Şi nu-i zor nicidecum
Ca titlu cu povestea să aib-acelaşi drum.

                                     Al. Vlahuţă, Poezii, “Slăvit e versul”
Indiferent de natura articolului, poveştii sau, în cazul de faţă al poeziei, titlul este cuvântul cheie sau cuvântul declanşator. Acesta rezumă întreaga acţiune transpunând-o în maxim două sau trei fraze. Această declaraţie ţine de relativitate, deoarece cel puţin în jurnalism structura textului este diversă.
Spre exemplu, în publicaţii titlul este clasat pe trei nivele de lectură. Primul nivel face referire per total doar la prima şi ultima pagină a unei pulicaţii, acestea conţinând titrajul şi anume titlul rubricii, supratitul, titlul articolelor, subtitluri, intertitluri şi ilustraţiile de rigoare. Cel de-al doilea nivel conţine exclusiv articole de dimensiuni mici, ştiri scurte, box-uri, anunţuri şi explicaţii foto. Al treilea nivel şi cel mai bogat din punct de vedere informaţional, deţine textele propriu-zise ale articolelor.
Rezultând de la aceste clasificări este şi lungimea titului, poziţionarea şi rolul acestuia într-un articol, dar să nu uităm de funcţiile lui. Ceea ce greşesc majoritatea jurnaliştilor din zilele noastre este deformarea, uneori intenţionată, a celor două funcţii pe care titlul le deţine şi anume una vizuală şi una informativă.
Nu unul a fost cazul în care un jurnalist, fie el amator fie experimentat în tainele jurnalisticii, rezumă articolul la un titlu ce nu oferă imediata înţelegere a mesajului esenţial. Se ştie că titlul este de 5 ori mai citit de cât ştirea în sine, atunci de ce să deformezi adevărul, dar cum să alegi titlul potrivit de fiecare dată?
Iată care sunt principalele cerinţe de care trebuie ţinut cont când alegi un titlu:

1. Titlul se alege întodeauna la finalizarea articolului, deoarece între schiţa articolului şi materialul propriu-zis pot intervenii schimbări precum focusarea asupra unui alt aspect al acţiunii descrise.
2. Titlurile au o importanţă majoră atât informaţională cât şi vizuală, prin urmare acesta trebuie să conţină şi un dram de spectaculozitate, dar în primul rând trebuie să reflecte adevărul.
3. Pentru a scrie un titlu bun trebuie să avem o idee clară asupra mesajului central al articolului.
4. Titlul trebuie adecvat conţinutului adoptat de materialul pe care îl percede.
5. Titlul trebuie să concret, reprezentativ şi proporţional cu lungimea textului.
6.Când un titlu se potriveşte mai multor materiale, înseamnă că este prea vag, prea general.
7. Întodeauna se foloseşte forma afirmativă şi diateza activă în alegerea titlurilor.
8. Se vor evita adverbe şi adjective dacă acestea nu au o mare putere de sugestie, de asemenea se vor evita termeni tehnici, sigle puţin cunoscute etc.
9. Jocurile de cuvinte sunt extrem de folosite în mass-media europeană. A nu se exagera!
10. A fi exact nu înseamnă neapărat a fi banal, aşa că a fi ingenios nu înseamnă neapărat a minţii.

Comments (0)

Trimiteți un comentariu