Clasic versus modern, un joc la nivel înalt!
Posted by Alexandra Tulbure | Posted in Jurnalism | Posted on 00:39
0
Ceea ce divide jurnalismul sau reprezentantul acestuia se numeşte MODALITATE. Şi anume, modalitatea în care te foloseşti de acele informaţii obţinute.
Ca jurnalist trebuie să fi mereu în mijlocul evenimentului deţinând informaţia. Cu cât şti mai mult, cu cât pontul tău este mai bun, cu atât mai aproape eşti de subiect şi de o ştire exclusivistă. Acum, totul depinde de cum te foloseşti de acele informaţii. Poţi fi tipul care vrea să scoată la iveală adevărul, care se focusează asupra informaţiei şi asupra expunerii exacte a acesteia în mass-media, sau poţi fi tipul de jurnalist care pierde din vedere importanţa unor evenimente şi care caută aşa- zisele ‹‹adevăruri ascunse›› şi scandaluri doar pentru a se prezenta în faţa publicului cu ceva şocant.
Este o graniţă subţire între adevăr şi balivernă. Aşa este şi între jurnalismul tradiţional sau clasic şi cel modern, ambele având la bază informarea publicului, însă aici intervine diferenţa şi anume, în momentul în care acestea îşi stabilesc priorităţile şi informaţile cu care îşi hrănesc consumatorii.
Jurnalismul tradiţional se bazează pe fapte şi pe exemple explicite, informative, descriptive; are ca prim scop clarificarea unor lucruri şi care are la bază dovezi.
Pe de altă parte şi jurnalismul modern, uneori numit chiar şi monden, are ca scop tot informarea publicului, însă acesta are şi o latură sau o înclinaţie spre scandal, bârfă şi haos. Acesta te bagă în ceaţă prin zvonuri, presupuneri, aluzii, termeni nu suficient de expliciţi şi cu loc de interpretări sau prin fotografii cu subînţeles sau înţeles dublu. Iar tu, ca şi public, consumi nişte informaţii care sunt pe jumătate expuse, care sunt pe jumătate verificate, dar care sunt date aşa pentru a lăsa şi loc de interpretare.
Astfel, cei care recurg la aceste metode se scapă de vinovăţie pe motivul că doar trimit nişte informaţii către exterior, adică spre consumatori , iar aceştia le „digeră” în propriul mod sau le văd prin propria prismă.
Jurnalismul tradiţional sau clasic ţine de profesionalism, iar oamenii care sunt în spatele acestei ‹‹mişcări›› trebuie să fie pe măsură. Aceştia vor reprezenta clasa celor înfometaţi după adevăr, dar nu şi a celor ce sunt doar înfometaţi după profit, a celor care sunt şi ieftini din punct de vedere al conţinutului informaţional pe care îl oferă.
Dar nu numai profesionalismul face diferenţa dintre aceste două subdiviziuni ale jurnalismului, nici importanţa deadline-ului unui articol, nici măcar lipsa discreţiei sau abuzul acesteia. Ceea ce ridică probleme majore pentru cei care sunt implicaţi în această industrie este tehnologia şi evoluţia ei în ultimele decenii.
Tehnologia este cea care permite oamenilor să creeze şi să împărtăşească conţinut, fie că este informaţional şi este pus cap la cap în cadrul unei redacţii, fie că este ceva strict personal. Aceasta este cauza ce submineaza mass-media, în special pe cea tradiţională.
În timp ce media serveşte comunităţii, blogurile şi reţelele sociale devin din ce în ce mai populare, iar mediile tradiţionale precum ziarele sunt pe zi ce trece mai puţin consumate poate chiar pe cale de dispariţie.
Am putea spune că piaţa media este în prăbuşire, iar lupta pentru publicitatea online şi noua generaţie de consumatori, care alocă tot mai puţin timp ziarelor şi televiziunii tradiţionale, cauzează o serie de concedieri şi reduceri de buget, dar care are şi un efect negativ asupra conţinutului.
Astăzi, jurnalismul nici nu poate fi conceput fără computer, internet sau tehnologia în sine.
Acestea, au transformat modurile în care publicul are acces la informaţie. Au influenţat modul în care practicienii din industria jurnalistică îşi execută meseria, au avut un impact extraordinar asupra conţinutului şi mesajelor dezvoltate şi transmise prin intermediul aceloraşi jurnalişti de care vorbeam anterior.
De asemenea, tehnologia a reînoit tehnica sau structura organizaţională, în cazul nostru, a unor redacţii, posturi TV ş.a.m.d.
Jurnalismul în sine este mai mult decât relaţionarea mass-mediei cu publicul sau a celor care în general au ceva de transmis în mod public. Are mai mult legătură cu o informare reciprocă, o simbioză între media şi consumatorii de informaţii sau date.
Chiar dacă nu mai este ce a fost, chiar dacă nu mai foloseşte acele metode tradiţionale sau palpabile, jurnalismul este supus, ca şi orice alt lucru, unui proces denumit, atipic şi din motive de imagine, progres.
Jurnalismul ca şi profesie sau, mai mult ca şi aspect esenţial al vieţii sociale, nu putea să stagneze şi nici să se destrame din pricina acestui progres.
Totul merge după regula ‹‹ Nimic nu dispare, totul se transformă... ››. În aceaşi situaţie se află şi jurnalismul clasic.
Acum, adaptabilitatea şi deschiderea spre nou sunt remarcabile ca şi calităţi, dar asta nu înseamnă că această schimbare trebuie privită ca o sită imensă care are rolul de a îndepărta jurnaliştii închişi, vechi în concepţii şi în principii, lăsând să treacă doar jurnaliştii ancoraţi în prezent, pe cei vizionari. Plus că aceste calităţi nu sunt întâlnite la oricine.
Un bun exemplu ar fi jurnalismul clasic, aici făcând referire şi la cel din România, care este bolnav şi în fază terminală. Mai ales între a-şi vinde sufletul, a apela la manipularea publicului prin ştiri apocaliptice şi a-şi face meseria cu profesionalism, puţini aleg ultima variantă.
Puţini jurnalişti mai sunt obiectivi, deschişi, neutri şi care gândesc pe cont propriu. Chiar şi jurnaliştii de un înalt profesionalism au intrat în acest joc, unul cei drept inovator dar care ţinteşte mai mult către profit, un joc la nivel înalt.
Comments (0)
Trimiteți un comentariu